jtemplate.ru - free extensions for joomla

Admiterea 2016 la studii de doctorat

Școala doctorală Economia și Managementul Dezvoltării Comerțului și Cooperației de Consum a Universității Cooperatist-Comerciale din Moldova efectuează admiterea la studii prin doctorat (în bază de contract), pentru anul de studii 2016-2017. Admiterea se va efectua conform prevederilor Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1007 din 10 decembrie 2014 pct. 12, Regulamentului de organizare şi desfăşurare a programelor de doctorat în cadrul Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova, la specialităţile:

272.01. Merceologia şi expertiza produselor alimentare;

521.03. Economie şi management în domeniul de activitate;

521.04. Marketing; logistică;

521.06. Comerţ şi managementul calităţii mărfurilor;

522.01. Finanţe;

522.02. Contabilitate; audit; analiza economică;

523.01. Cibernetică și informatică economică.

La concursul de admitere la doctorat au dreptul să participe atât cetăţenii Republicii Moldova cu diplomă de masterat sau de licenţă /cu studii universitare integrale, cât şi cetăţenii străini şi apatrizii, cu studii postuniversitare specializate sau universitare integrale, în bază de contract şi a acordurilor interstatale.

Doctoratul se organizează atât cu frecvenţă la zi, cât şi cu frecvenţă redusă. Durata studiilor de doctorat cu frecvenţă la zi este de 3 ani şi cu frecvenţă redusă de 4 ani.


Participanţii la concurs depun următoarele acte:

  • Cerere;
  • Diploma de studii superioare: de licenţă, masterat şi foaia matricolă la ea (copia legalizată şi originalul). Pentru absolvenţii înmatriculaţi în baza Procesului de la Bologna, diploma de master este obligatorie;
  • Copia lucrărilor ştiinţifice publicate, cel puţin 2, sau un referat ştiinţific (în volum de 7-10 pagini) cu tema la specialitatea aleasă;
  • Extrasul din procesul-verbal al şedinţei Consiliului Şcolii Doctorale prin care se confirmă recomandarea candidatului la studii prin doctorat sau recomandaţiile a doi specialişti în domeniu cu grad ştiinţific;
  • curriculum vitae;
  • copia buletinului de identitate;
  • 3 fotografii 3x4.

Admiterea la Ciclul III, studii superioare de doctorat se realizează într-o sesiune anuală, desfășurată în perioada:

 15 septembrie - 14 octombrie 2016 pe adresa:

MD-2005 Chişinău,

Bb. Gagarin, 8, bir. 210/I

Informaţii la tel. 022-81-56-06 şi 022-27-26-06, e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  

 

Contacte:

Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, bl Gagarin, 8

web: www.uccm.md

Anticamera: (+373) 22815600

Secţia doctorat: (+737) 22815606

Consiliului Şcolii