jtemplate.ru - free extensions for joomla

Dezvoltarea cooperării transfrontaliere

Una din prioritățile dezvoltării Universității Cooperatist-Comercială din Moldova (UCCM) este internaționalizarea pe toate dimensiunile activității sale. UCCM este deschisă parteneriatelor internaționale nu doar cu instituții educaționale și de cercetare, dar și, mai cu seamă, cu reprezentanți ai mediului de afaceri de peste hotare.  

Un rol deosebit de important în extinderea colaborării internaționale revine parteneriatelor cu societăți cooperative din România, în special celor din  regiunile  transfrontaliere. În acest sens, doamna prof. univ., dr.hab. Larisa Șavga, rector UCCM, a avut o întrevedere cu președintele Uniunii Județene a Cooperației de Consum (UJCC) din Iași, România, ec. Eugen Curelaru și vicepreședintele acesteia, ec. Elena Macovei, în cadrul căreia au fost purtate ultimele discuții referitor la oportunitățile de cooperare bilaterală. Drept urmare a fost semnat Acordul  de colaborare dintre UCCM și UJCC din Iași pentru o perioadă de 5 ani. Obiectivele Acordului se rezumă la realizarea unui parteneriat reciproc avantajos în cadrul procesului educațional și de cercetare prin acordarea locurilor pentru desfășurarea stagiilor de practică și de familiarizare cu activitatea entităților cooperative pentru studenți și cadre didactice, ajustarea  conținuturilor cursurilor educaționale la cerințele mediului de afaceri, crearea premiselor necesare pentru realizarea cercetărilor științifice de interes comun și implementarea acestora în sectorul economiei reale.

Implementarea acestui Acord devine importantă și în contextual inițierii recente a proiectului Erasmus+ “Introducing work-based learning in higher education systems of Armenia and Moldova for better employability of graduates” (2020-2024), în care UCCM este parte și care pune accent pe promovarea învățământului dual în Republica Moldova.