jtemplate.ru - free extensions for joomla
  •                        

Cercetarea de marketing – componenta importantă de adoptare a deciziilor argumentate succesului pe piaţă !!!

    Catedra Marketing, comerţ şi turism a organizat pe 2 martie 2017 o  lecţie publică cu temă Cercetarea de marketing – calea spre succes în afaceri la care au fost invitate dra Irina Batîri, consultant senior şi Lilia Cojocari consultant la Magenta Consulting SRL.

   Participanţii la această întâlnire au avut ocazia să afle mai multe detalii despre necesitatea efectuării cercetărilor de marketing, modul de organizare şi tipurile cercetărilor, dar şi pentru cine şi cu ce scop se efectuează cercetările de marketing.   

  Invitatele au prezentat şi argumentat problemele cu care se confruntă firmele pe piaţă în deosebi în adoptarea deciziilor argumentate. Astfel, acestea au nevoie de informaţii despre cerinţele clienţilor faţă de anumite produse, aşteptările şi doleanţele acestora, pentru a elabora şi lansa noi produse, a le moderniza pe cele existente. Aceste probleme pot fi depăşite prin sporirea competenţelor profesionale, prin cercetările pieţei realizate de firme specializate în domeniu.

  S-a menţionat că Magenta Consulting SRL oferă posibilitate studenţilor să se implice în procesul cercetării de marketing prin angajarea în regim pair-time (cu program scurt) în calitate de operatori de interviu şi consultanţi pe anumite probleme. Pentru studenţii de la specialităţile Marketing şi logistică, Merceologie şi comerţ, dar şi alte specialităţi această experienţă dă posibilitate la absolvire de a fi mai competitivi pe piaţa muncii.

  La lecţie au participat studenţii de la specialitatea Marketing şi logistică şi Turism, Merceologie şi comerţ  a universităţii şi profesorii catedrei.

  Moderatorii au răspuns la întrebările studenţilor şi a profesorilor, au adus exemple, au argumentat şi comentat faptul că doar în baza cercetărilor de marketing se poate asigura succesul întreprinderii pe piaţă.