jtemplate.ru - free extensions for joomla

Dezvoltarea strategiei și a activității de internaționalizare în baza experienței Europene

În cadrul proiectului structural Erasmus+ CBHE „EIEVATE-Elevating the Internationalization of Higher Education in Moldova” pentru anii 2016-2019 prof.univ., dr. hab. Larisa Șavga, rector UCCM în comun cu un grup de manageri și responsabili de internaționalizare din cadrul universităților din Moldova se află într-o vizită de studii la Universitatea din Maribor, Slovenia.

Programul include prezentarea obiectivelor, activităților de internaționalizare a învățământului superior din Slovenia, organizarea departamentului de relații internaționale a universității gazdă, mobilității studenților și personalului academic, sistemului de asigurare a calității în instituția parteneră ș.a.

Organizarea vizitei de studii este o bună oportunitate pentru schimb și transfer de bune practici, stabilirea unor noi parteneriate pentru a pune în valoare beneficiile oferite de acestea.